Vegetarianismul

Vegetarianismul poate fi practicat sub diverse forme:

-         lacto-vegeterianismul include doar produsele lactate;

-         ovo-vegeterianismul permite consumul de oua;

-         lacto-ovo-vegeterianismul presupune consumul de produse lactate si oua;

-         dieta vegan exclude orice produs care provine de la animale, inclusiv mierea.

Motivele care stau la baza adoptarii unui astfel de regim sunt diverse. Acestea pot fi legate de sanatate, religie, etica, mediu inconjurator si nu in ultimul rand de evolutia spirituala.

In privinta sanatatii, s-a demonstrat faptul ca vegeterianismul scade riscul de cancer sau atac de cord. De asemenea, o astfel de dieta contribuie la scaderea greutatii si a nivelului de colesterol. Un regim vegetarian previne bolile de inima, hipertensiunea, diabetul, boli renale, osteoporoza, Alzheimer sau alte afectiuni.

Pentru ca multe persoane isi pun problema ca nu ar asimila suficiente proteine daca nu ar consuma carne,  acestea se gasesc in legume frunzoase, nuci, cereale, orez, fasole si humus. Fierul se gaseste in cantitati optime in fasole neagra, acaju, ovaz, linte sau seminte de floarea-soarelui.

Cercetarile facute in randul persoanelor vegetariene au aratat faptul ca un astfel de regim poate creste longevitatea chiar si cu 10 ani.

Problemele care au aparut în industria alimentara din cauza consumului de carne (bacteria E.coli, gripa aviara, febra aftoasa, intoxicatii cu mercur) au convins multe persoane sa se orienteze spre un regim de viata mai sanatos si mai lipsit de riscuri.

Alte motive impotriva consumului de produse animale, in special carne, sunt de natura etica: modul in care animalele sunt tratate in industria carnii, dorinta de a nu contribui la durerea lor, credinta ca uciderea animalelor atunci cand nu este necesar este o mostenire gresita. De asemenea, persoanele vegetariene care consuma oua evita sa cumpere aceste produse din fermele industriale.

Exista si alte practici dietetice ce sunt asociate cu vegeterianismul:

-         dieta numai din fructe, nuci, seminte si alte produse de la plante;

-         dieta macrobiotica formata din cereale si fasole;

-         veganismul crud care cuprinde fructe, nuci, seminte si legume proaspete, nepreparate;

-         regimul veganistic urmat o anumita perioada de timp, de exemplu cand se tine o cura de slabire.

Dietele semi-vegetariene sunt mai permisive. Unele exclud total anumite tipuri de carne cum ar fi cea rosie, altele exclud orice tip de carne, in afara de peste, altele presupun doar consumul de mezeluri si carne de pasare.

Indiferent de motivul care sta la baza adoptarii unui astfel de regim, vegetarianismul sta la baza unui vieti sanatoase la nivel fizic, mental si emotional. Recomandam ca renuntarea la un anumit produs sa se faca treptat daca ar fi dificil altfel. Puteti incepe, de pilda, sa eliminati din alimentatie mezeluri, pateuri, conserve si alte produse similare care sunt puternic procesate.

Biocampuri, aura energetica, chakre. Metoda Kirlian

        Organismele vii emit radiații (bioradiații). Acestea creează un câmp bioenergetic care interferează cu alte câmpuri (gravitațional, magnetic) contribuind la biocomunicarea universală.

          În ultimele decenii au fost efectuate o serie de cercetări asupra bioradiaţiilor și s-a realizat o clasificare a acestor radiaţii :

          a. radiaţiile mitogenetice descoperite de A. Gurvici şi O. Rah care sunt emise de celulele active ale ţesutului viu şi stimulează mitoza în alte celule;

          b. aura radiațiilor care înconjoară organismele și care poate fi evidențiată prin efectul Kirlian sau prin tehnica electronografică create la noi de în țară de dr. Florin Dumitrescu;

          c. radiațiile exogene halucinatorii ale unor bolnavi în criză studiate de J. Smethias şi G. Krohalev;

          d. bioradiații transmise în stări hipnotice;

          e. radiaţiile motrice ale unor plante la acţiuni sub tensiune psihică, puse în evidenţă de Backster şi studiate la noi de Mărioara Godeanu;

          f. capacitatea radiestezică a unor subiecţi;

          g. fenomenele psihokinetice studiate de V.N. Adamenco și N.V. Pușkin.

În ceea ce priveşte aurele corpurilor, sunt oameni care vizualizează aurele chiar în lipsa descărcărilor electrice exterioare. De altfel, unele scrieri din antichitatea indiană pomenesc faptul că unii iniţiaţi văd aurele şi că văd în aure unele zone ca nişte turbioane pe care le numesc centre de forţă (chakre).

Primele dovezi științifice despre existența chakrelor le-a adus dr. Hiroshi Motoyama de la Universitatea din Tokyo care a inventat un dispozitiv de măsurat chakrele.  Chakrele sunt descrise ca fiind colorate, de formă circulară cu o dinamică rapidă, ca nişte flori de lotus cu petalele colorate. 

Deosebit de interesant este faptul că şi la corpurile nevii au fost puse în evidenţă modele asemănătoare chakrelor. Dacă acest lucru se confirmă, atunci se aduc elemente noi care leagă inanimatul de animat.

Aura corpului are o dinamică deosebită în funcţie de o multitudine de factori. Forma şi culoarea depind de starea de sănătate, de dispoziţia psihică, de starea de stres etc. Mai mult decât atât, pornind de la premisa că prin cultură omul îşi intensifică spiritualizarea, iar aceasta îşi pune amprenta pe unele procese fiziologice, se consideră că prin actul de cultură se produc modificări şi la nivelul aurei.

Cercetările efectuate asupra câmpurilor electromagnetice de la interfaţa corpurilor inerte şi a omului au demostrat faptul că, indiferent de complexitatea descărcărilor ce se produc la suprafaţa lor, se constată un număr restrâns de modele fotoluminescente și s-au găsit elemente comune, ca şi cum tegumentul uman s-ar comporta asemenea corpurilor nevii. 

Aprofundând cercetările s-a ajuns la concluzia că, „prin tegumentul nud, specia umană a preluat şi a perfecţionat principalele disponibilităţi de comportament electromagnetic din natură. Integrându-le într-un sistem superior de autoreglare adaptativă neuroendocrină, tegumentul nud a dobândit particularităţi umane caracterizate printr-o hipersensibilitate şi hiperactivitate bio-fizico-chimică şi psiho-comportamentală, deci printr-o hiperintegrare. Cercetările au probat că putem vorbi de o tipologie bioelectrică la om. 

Această tipologie nu reprezintă o „constanţă asemenea grupelor sanguine, ci variază în funcţie de diferiţi factori în cursul ontogenezei:

-  aura copilului conţine relativ puţine informaţii electrografice;

-  aura adultului oferă mai multe detalii;

- aura vârstnicului este foarte bogată în semnale, distribuite caracteristic.

Deci, în ontogeneză, aura se structurează treptat, devine mai complexă. Pielea vârstnicului deţine în memoria structurală nu numai potenţialul ereditar, ci şi succesiunea evenimentelor parcurse în existența concretă. Este ca şi cum ar putea fi percepute dincolo de limitele corporale sub diferite forme corespunzătoare stărilor succesive prin care am trecut. Astfel, consider că toate aceste aspecte trebuie să fie luate în seamă atunci când se analizează caracteristicile viului.

          Un alt fapt care a stârnit un interes deosebit îl reprezintă existența așa-numitei „aura electrică” din jurul corpurilor. Pentru a arăta că Universul este energie, Aivanhov spunea că e destul să iei un copac şi să-i dai foc. După un timp, din el nu va rămâne decât puţină cenuşă, căldură, vapori de apă şi dioxid de carbon. Acea mână de cenuşă rămasă arată că respectivul copac nu este decât lumină înmagazinată în puţin pământ.

          Cele patru elemente (apa, aerul, pământul şi focul) concură la realizarea lui, fotosinteza nefiind altceva decât un sistem de stocare a energiei solare (a fotonilor). Omul nu este departe de copac. Pe o treaptă de evoluţie superioară a materiei vii, da, dar constituit din aceleaşi elemente ca orice animal.

          În anul 1780, Luigi Galvani a observat fenomenul de contracție a mușchilor scheletici de la piciorul de broască la o excitare cu un curent electric, ajungând la concluzia că viul se află în strânsă legătură cu electricitatea. V. Efimov descoperă că de-a lungul nervilor excitați se formează un câmp bioelectric care îl învelește de la un capăt la celălalt. 

          Biocâmpurile interacționează și au un rol important în transferul de energie de la o moleculă la alta, de la o celulă la alta, de la un organ la altul. Pot constitui factori de legătură funcțională între părțile organismului, dar și cu alți indivizi, legături care, în unele situații, se pot manifesta la distanțe foarte mari (telepatie).

          Aura a fost pusă în evidenţă în condiţiile expunerii unui corp (viu sau neviu) la un curent de înaltă frecvență, pe o placă fotografică. Se înregistrează un halou, o aură în jurul corpului respectiv. Aura se deosebește la corpurile vii de cele nevii prin dinamica sa.

          Înregistrarea fotografică a acestor fenomene a fost înregistrată pentru prima oară de S.D. Kirlian în 1939 care a descoperit că, la expunerea organismului la câmpuri electromagnetice, apar pe pelicula fotografică imagini luminoase interesante. Din cauza primului război mondial, cercetările au fost abandonate până în anul 1961 când au fost dezvăluite comunității științifice.

          Prin fotografiile de tip Kirlian se realizează explorarea organismelor vii în câmpuri electromagnetice generate în regim de radiofrecvență și tensiune înaltă. Aura luminoasă apare pe film prin însumarea efectelor unui număr mare de oscilații electrice ca urmare a frecvenței ridicate a câmpurilor.

          Pielea nu este doar limita exterioară a corpului, ci și interfață la mediu, iar această interfață reprezintă o zonă de tranziție. Putem numi interfață orice manifestare naturală sau artificială care mediază două sau mai multe componente ale lumii materiale și/sau spirituale. Interfaţa organismului cu mediul poate fi pusă în evidenţă prin existenţa unor fenomene electrice. Testarea electrografică surprinde o activitate electrică complexă, continuă pe întreaga suprafaţă a organismului viu. Fenomenele tegumentare includ şi procese bioelectromagnetice care asigură echilibrul organismului în mediul de viaţă (homeostazie bioelectrică). Explorarea electrografică de interfaţă oferă informaţii cu privire la interacţiunea activităţii electromagnetice interne a corpului cu mediul exterior, în zona de interfaţă. 

Trebuie să considerăm că viul, având o biostructură electrică, deci fiind sediul unor reacţii metabolice aparţinând unui proces complex de fenomene electrice este, în acelaşi timp, şi un generator specific şi perpetuu de manifestări electromagnetice.

Bibliografie:
Leadbeater, 1927, Les centres de force dans l'homme les chakras, Paris; 
Guja, 2000, Aura coprului uman. Introducere in antropologia individului, Editura Polirom, Iasi;
Mustata, 2001, Origine, evolutie si evolutionism, Vasile Goldis University press, Arad

        

Impactul acțiunilor energo-informaționale asupra apei la nivel planetar

 

         Cercetarea ştiinţifică dezvăluie omenirii un concept nou de poluare a apei care vine să zdruncine materialismul omului modern, demonstrând că ponderea cea mai însemnată o dau emoţiile, trăirile interioare şi gândurile. Noutatea constă în faptul că puritatea chimică, cu care eram obişnuiţi până acum, are o semnificaţie secundară. Senzaţionalul descoperirilor ştiinţifice vine să introducă o noțiune nouă, cea de puritate spirituală.

          În ultima vreme, în întreaga lume, numeroase experimente științifice au confirmat credințele tradiționale și intuițiile care atribuie apei rolul de mediator între lumea energetică și cea materială, adică funcția de acumulator, traductor și transmițător de tipare energetice și informație.

Cercetările recente au arătat cum gândurile şi sentimentele noastre influenţează direct structura materiei fizice și, astfel, s-a ajuns la definirea conceptului de hado, modelul vibraţional intrinsec existent la nivelul atomic al materiei în care este subliniat efectul conştiinţei umane asupra apei.

          Cercetătorii au constatat că, în anumite condiții, o configurație de atomi acționează precum un şablon, provocând apariția unei rânduiri similare la o altă substanță chimică. De altfel, acest fenomen, numit epitaxie, „este antrenat de mult timp în realizarea complexelor microcipuri din materiale semiconductoare și ar putea explica şi efectul memoriei apei.

          Experimente recente au demostrat că „apa recepţionează şi înregistrează orice influenţă din mediul înconjurător în mod instantaneu şi o transmite la distanţe foarte mari. Aceste influenţe pot fi de natură materială, electromagnetică, spirituală etc. Orice substanţă care vine în contact cu apa îşi lasă amprenta în structura ei. Pe măsură ce apa înregistrează o nouă informaţie, ea îşi modifică proprietăţile. Este important că aceste noi proprietăţi nu afectează apa din punct de vedere chimic.

          Dacă avem sentimente bune sau rele, dacă facem o rugăciune, dacă minţim, dacă punem la cale distrugerea unui lucru, dacă avem o convorbire cu alte persoane sau nutrim anumite sentimente pentru ele, totul rămâne în memoria apei şi se transmite mai departe, din aproape în aproape, la distanţe foarte mari, prin particule de apă în stare de vapori sau prin ape curgătoare care se varsă în mare şi apoi în oceanele lumii şi care intră în circuitul apei din natură.

          Structura internă a apei este dată de modul cum sunt aranjate moleculele. Acestea se pot uni formând clustere dinamice în care alte molecule vin şi pleacă continuu de la partea exterioară, aducând noi informaţii. Clusterul se menţine o perioadă lungă de timp, într-un proces permanent de înnoire, şi acţionează ca o celulă de memorie în care apa înregistrează toate interacţiunile cu lumea ca pe o bandă magnetică. Apa rămâne cu aceeaşi compoziţie chimică, dar structura sa internă este în permanentă schimbare. Cu instrumente de ultimă generaţie s-a determinat că în fiecare celulă de memorie a apei sunt cca. 440.000 de unităţi informaţionale, fiecare unitate răspunzând de un tip de interacţiune cu mediul înconjurător.

          În natură, râurile şi pâraiele au întotdeaua un parcurs lin curbat. Însă, orice sistem de alimentare cu apă are foarte multe coturi drepte, „structura naturală a apei distrugându-se din ce în ce mai mult cu fiecare astfel de cot. Apa dintr-un sistem de alimentare cu apă care curge spre casele noastre prin ţevi are forme diferite, dar toate sunt deformate. Apa care curge prin sistemul de încălzire de sub podea este devitalizată şi putredă. Pur şi simplu fură energia oamenilor, a plantelor şi a animalelor care locuiesc în acea casă. Este cunoscut faptul că alimentarea cu apă din multe oraşe este un sistem de tip buclă închisă. După ce suferă purificări chimice agresive şi trece prin filtre puternice, apa din aceste sisteme este readusă în casele noastre amintindu-şi chimicalele şi violenţa la care a fost supusă. Dar mai puternică este poluarea informaţională pe care o acumulează apa în trecerea ei prin conducte kilomerice, prin mii şi mii de case şi apartamente.

          Noi poluăm apa din punct de vedere spiritual, iar aceasta se petrece la scară uriașă. Apa adoptă toată ura, toată răutatea, tot stresul. Apa este aproape moartă când intră în corpul nostru.

          Influenţa emoţiilor umane asupra apei au fost studiate de cercetătorul Konstantin Korotkov care a obţinut curbe ascendente sau descendente pe aparatele de măsură, după cum emoţiile au fost respectiv pozitive sau negative. Laboratorul prof. Kototkov a dezvoltat un „instrument care poate măsura energia apei şi care funcţionează pe baza efectului Kirlian: orice intră într-un câmp electromagnetic puternic începe să emită lumină; cu cât obiectul are o energie mai mare, cu atât străluceşte mai puternic.

          Cercetătoarea Angelina Malakovskaia a studiat apa după ce a fost binecuvântată cu o rugăciune şi cu semnul Sfintei Cruci. Rugăciunea a crescut densitatea optică în domeniul spectral al undelor scurte ultraviolete. Apa sfinţită de către un preot nu mai prezintă mişcare browniană, are o structură foarte puternică şi stabilă, astfel încât 10 ml din apa sfinţită vărsată peste 60 l de apă obişnuită îi aduce acesteia din urmă proprietăţile celei sfinţite.

          Efectele apei sfinţite nu au fost explicate încă de ştiinţă. Diferenţa între structura apei sfinţite şi a apei de la robinet este foarte mare, la fel ca şi efectele. Structura apei de robinet este ca o pată haotică şi difuză, iar apa sfinţită prezintă un cristal cu o frumoasă structură hexagonală compactă.

          O altă proprietate neobişnuită a apei este aceea că distinge nivelul de credinţă al oamenilor. Cercetătorii au verificat efectul rugăciunii Tatăl nostru şi al semnului Sfintei Cruci asupra bacteriilor patogene al căror număr scade în funcţie de credinţa celui care se roagă.  Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. La fel, semnul Sfintei Cruci, dacă este făcut neglijent, nu determină rezultate notabile.

          O calitate care a uimit lumea oamenilor de ştiinţă este neutralizarea radiaţiilor în zona centralei nucleare de la Cernobîl cu ajutorul rugăciunii. În apropierea Bisericii Sf. Arhanghel Mihail, aflată la 4 km de reactoarele nucleare, valoarea radiaţiilor era în parametri normali după explozia nucleară.

          Oamenii de știință au studiat impactul rugăciunii Tatăl nostru și al semnului crucii asupra bacteriilor patogenice. Toate mostrele conțineau anumite bacterii. S-a observat că dacă se rostește rugăciunea Tatăl nostru și se face semnul crucii asupra apei, numărul de bacterii dăunatoare scade de șapte, zece, sute, chiar mii de ori. Rugăciunea a fost spusă atât de către credincioși, cât și de necredincioși, iar „numărul bacteriilor, indiferent de mediu, a scăzut față de mostrele de referință.

          Oamenii de știință au mai dovedit efectul benefic al rugăciunii și al semnului crucii asupra oamenilor. La toți participanții la teste presiunea sângelui s-a stabilizat, iar parametrii s-au îmbunătățit. În mod uimitor, parametrii s-au modificat în direcția necesară vindecării: la oamenii hipotensivi presiunea sângelui a crescut, iar la hipertensivi a scăzut”. S-a mai observat că, dacă semnul crucii este făcut neglijent și fără să atingă punctele corespunzatoare - centrul frunții, centrul plexului solar și umerii - rezultatele pozitive ale testelor sunt mai slabe, sau chiar absente.

          Fenomenul de memorie îi permite apei să înregistreze tot ce se petrece în lume şi să conecteze toate sistemele vii la întreaga creaţie. Fiecare dintre noi este un element de legătură în lanţul nesfârşit al transmiterii informaţiei şi o sursă de noi informaţii, astfel că o emoţie, un gând, un cuvânt rostit devine parte integrantă a mediului informaţional universal. Murdăria informaţională otrăveşte apa, acumulându-se în memoria sa. Cercetătorii afirmă că dacă acest proces ar continua la infinit, apa ar putea să înnebunească. Dar apa este înzestrată şi cu capacitatea de autopurificare şi aceasta se face prin rugăciune, gânduri bune, iubire şi recunoştinţă. Scuturându-se de poluarea informaţională, apa îşi poate menţine structura de bază, aceea de a susţine viaţa.

          Acțiunea de optimizare a apei din corpul nostru este în același timp și o acțiune de optimizare a apei care acoperă planeta noastră. Deci iubind și prețuind apa care ajunge în interiorul nostru, putem optimiza apa din întreaga lume. Din moment ce apa este răspândită pe întreaga planetă și se află în orice lucru sau ființă, apa din această lume nu poate să reflecte decât declinul sau elevarea care se manifestă în sufletul omenesc, așa cum reiese din formarea unor cristale frumoase sau a unora mai puțin frumoase.

          Oamenii care trăiesc pe Pământ de milioane de ani în relații de echilibru cu apa provăduiesc acum doar putere, profit și interes egoist şi niciuna dintre aceste atitudini nu trece neobservată de apă.

          Dezastrele naturale din lumea noastră s-ar putea să fie de fapt mai puțin naturale și ceva mai mult create de om decât am crede, să fie mai degrabă acumularea de presiune și de tensiuni din inimile noastre decât dintre plăcile tectonice continentale.

Bibliografie:

Balint, L., 2010, Apa, sistem fizic și mijloc de vindecare spirituală, Centrul de Studii Interdisciplinare „Sfântul Ioan Damaschin”

Emoto, M., 2007, Viața secretă a apei, Editura Adevăr Divin, Braşov

Radiestezia - biolocația, biodetecția, percepția biogeofizică

Cunoscută încă din antichitate, radiestezia (biolocaţia, biodetecţia, percepția biogeofizică) este operaţia prin care un subiect uman poate identifica, direct sau prin intermediul unor obiecte special construite (baghete şi pendule), poziţia spaţială a unor substanţe naturale (apă, petrol, minereuri), respectiv a unor artefacte (ruine, comori, simboluri grafice, etc.).

Există indivizi umani sensibili (biosenzori) capabili să perceapă radiațiile emise de unele corpuri geologice bioperturbatoare (care induc anomalii bioenergetice) aflate sub pământ sau pe fundul mării, iar această acțiune este denumită radiestezie, biodetecție, percepție biogeofizică.

Întreaga cultură egipteană din perioada antică sugerează accentul pus de iniţiaţii vremii pe metoda radiestezică capabilă să asigure cel puţin biodetecţie şi biolocaţie. Pendulul găsit în interiorul unui sarcofag egiptean poate fi considerat cea mai veche dovadă a utilizării biolocaţiei.

În Europa, cea mai veche atestare documentară a biolocaţiei este legată de minerit. Binecunoscuta lucrare a lui Georgius Agricola, De re metallica, conţine ilustraţii şi comentarii referitoare la tehnologia de prelucrare a fierului care începe, practic, cu identificarea zăcămintelor bogate în fier, operaţie realizată prin radiestezie, după cum rezultă din figura 1.

Fig. 1 Ilustrație a detectării zăcămintelor de fier folosind metoda radiestezică          

Legată mai mult de divinaţie, magie şi lipsită de o teorie adecvată, „capabilă să explice interacţiunea dintre senzor - subiectul radiestezist - şi multitudinea de câmpuri fizice ale căror variaţii se întind pe multe ordine de mărime în frecvenţă şi amplitudine”, această potenţialitate umană – biolocaţia - nu a fost, până în acest secol, subiect al unei cercetări ştiinţifice autentice.

Căutarea unei explicaţii ştiinţifice a început abia prin deceniul al IV- lea din secolul nostru. Studiile efectuate au surprins de fiecare dată un anumit aspect capabil să sugereze o anume explicaţie plauzibilă (în general strâns legată de preocupările vremii) pentru ca apoi un alt experiment să aducă în discuţie implicarea şi a altei fenomenologii.

Între anii 1964 şi 1986 s-au efectuat, inclusiv în ţara noastră, numeroase experimente care au concluzionat că fenomenul de biolocaţie este legat de câmpul electromagnetic, geomagnetic, gravitaţional, de existenţa unor anomalii în subsol indiferent de natura lor - zăcăminte, apă, rezultate ale activităţii antropice, de stresul mecanic acumulat în crustă etc.

Concluziile coerente şi unanim acceptate în această fenomenologie extrem de complexă au fost că fenomenul există şi, cu condiţia ca experienţa să răspundă anumitor condiţii specifice, este statistic reproductibilă şi că mişcarea pendulului sau baghetei - traductor de conştientizare - este produsă de operator în urma unor contracţii muşchiulare involuntare, de mică intensitate, de obicei neperceptibile de către acesta.

Cercetările din ultimele decenii au beneficiat de o aparatură de măsură din ce în ce mai sofisticată fără ca acest fapt să permită stabilirea naturii fenomenelor implicate în generarea semnalului radiestezic. La o analiză mai atentă însă, se poate remarca o schimbare de atitudine în punerea problemei, accentul mutându-se treptat pe studiul fenomenelor psi, pe înţelegerea fenomenelor de cogniţie, mai precis pe elementul comun al tuturor experimentelor de până acum, omul.

Concret, într-un experiment de biolocaţie, un subiect uman îşi fixează atenţia pe o întrebare pentru ca apoi, utilizând ceva ce din punctul său de vedere joacă rol de antenă, de regulă o baghetă sau un pendul, să obţină un răspuns ce urmează a fi validat de realitate. Din acest punct de vedere, biolocaţia poate fi văzută ca o „operaţie de traducere dintre două limbaje esenţial diferite: cel raţional - ce formulează într-un limbaj formal oarecare o întrebare şi cel intuitiv - capabil să pătrundă o realitate globală, delocalizată în spaţiu sau timp ce pare să conţină în anume fel stocate informaţiile căutate”.

Reactivitatea la un semnal radiestezic este azi obiectivată atât prin măsurători biofizice (ritm cardiac, modificări ale traseului E.E.G.), cât şi prin experimente capabile să precizeze, în sens statistic, abilitatea unui subiect de a identifica un anumit material sau obiect plasat anterior în diferite medii opace vederii (sol, apă, beton, etc.).

Trebuie precizat că există subiecţi ce pot simţi prezenţa obiectului direct, de obicei cu ajutorul palmelor îndreptate spre direcţia de căutare. Ei descriu senzaţia trăită în termeni asemănători senzaţiilor cauzate de interacţiuni fizice: termice (cald concentrat în centrul palmei sau rece difuz ce se prelinge în sus pe mână, până aproape de umăr), respectiv tactile (presiune în podul palmei, vibraţii sau senzaţia unor mici înţepături asemănătoare celor produse de descărcări electrice).

Aceste senzaţii se diferenţiază treptat prin antrenament şi permit realizarea efectivă a biodetecţiei şi biolocaţiei pentru un număr important de obiecte naturale sau artefacte. Percepția biogeofizică este reflectată prin reacția unor instrumente specifice, ținute în mâini de către operator, având diferite aspecte: cadre în formă de L, o baghetă din sârmă de oțel având forma ʎ, ansă radiestezică sau un pendul.

  

Un operator are propriile sale reacții față de radiațiile diverselor surse. El trebuie să își calibreze propriile reacții prin instrumentele utilizate față de diferite surse. O etalonare personală este, astfel, indispensabilă. Imaginea mentală a obiectului căutat este esenţială şi în acelaşi timp limitativă pentru un rezultat pozitiv.

Un exemplu pe care-l putem considera reproductibil şi care subliniază rolul esenţial al imaginii mentale referitoare la obiectul căutat îl reprezintă identificarea prin biolocaţie a conductelor. Iniţial, după un prim antrenament, trasarea direcţiilor conductelor de apă şi gaz metan nu reprezintă o problemă. De multe ori realizate din aceleaşi materiale şi cu aceleaşi dimensiuni, conductele pot fi privite ca discontinuităţi de mediu ce ar putea produce la suprafaţă variaţii ale câmpurilor fizice. Aceste distorsiuni de câmp ar putea fi considerate cauza reflexului de tip radiestezic. Mai dificilă este explicaţia legată de capacitatea subiectului de a discerne între conductele de apă şi cele de gaz şi, cu atât mai dificilă, capacitatea acestuia de a aprecia cantitativ anumiţi parametri legaţi de debit, concentraţie, etC.

În mod normal, tipul şi amplitudinea mişcării pendulului sau baghetei sunt legate de direcţia şi distanţa faţă de obiectul căutat. Pentru a defini şi mai exact poziţia obiectului sugerat de ţinta mentală se utilizează metoda clasică a triangulaţiei. Pentru determinări cantitative legate de concentraţii, debite, intensităţi etc., se utilizează de obicei un pendul şi un dispozitiv gradat asemănător unui raportor. Direcţia de mişcare a pendulului poate fi considerată un ac indicator virtual al unui aparat analogic de măsură ce are cadranul gradat în unităţi adimensionale.

Procesul mental de decodificare permite, printr-un mecanism neprecizat încă, atribuirea de semnificaţie fizică cifrelor de pe cadran. În acest context rezultă ca evident că „o simplă identificare a unor mecanisme de interacţiune fizico-chimică nu este în măsură să explice complexitatea fenomenului.

Bibliografie:

Munteanu, F., Zugrăvescu,  D., 2011, Planeta Pământ – Planeta Vie. Asupra unei ştiinţe a întregului Pământ

 

Radiatiile geopatogene - Nodurile Hartmann

Terra este străbătută de reţele invizibile de energie care ţes Pământul ca o plasă, formând noduri ce se suprapun liniilor de câmp magnetic al Pământului, ca o mreajă geomagnetică compusă din linii care apar din Pământ în poziţie verticală.

Când omul tulbură cursul natural al naturii, aceasta se apără prin emiterea de radiaţii patogene. Exemplele caracteristice sunt nodurile Hartmann, denumite după dr. Ernest Hartmann, pionier al geobiologiei.

Radiațiile Hartmann sunt născute de presiunile magmei asupra scoarței tectonice rigide, prin intermediul zonelor vâscoase (...), tensiunile interne din placa tectonică sunt constituite din energii și informații având caractere malefice orientate pe direcțiile fisurilor, a coșurilor vulcanice prin care, atunci când sunt excedentare rezistenței specifice, erup, consumându-se prin lucrul mecanic executat atât de seism, cât și de mișcarea ascendentă sau pe orizontală a magmei.

În prezent, echilibrul plăcilor tectonice nu este stabil, având ca motivații păcatele noastre din cauza cărora acele benzi se desfac și iese demonul și așa apar toate nenorocirile: un cutremur nu este decât un demon, o tornadă la fel... Unde s-a produs tsunami? În Thailanda... țară care are înregistrate două milioane de prostituate – este recunoscută prostituția infantilă!”. Benzile Hartmann sunt cele care înconjoară Pământul, iar acesta este precum o șuncă legată cu ață. Dacă se taie ața, șunca se deschide și iese deomnul care stă închis înăuntru.

Într-un experiment, Hartmann a observat că șoarecii aflați într-o anumită încăpere stăteau grupați după direcția liniilor și a nodurilor unei rețele invizibile. Aceiași șoareci se comportau însă normal într-o încăpere diferită. Acest tip de reacție al animalelor l-a determinat să studieze fenomenul și să tragă concluzii interesante. Conform teoriei Hartmann, interiorul scoarței terestre ascunde rețele longitudinale și latitudinale malefice. Fenomenul se manifestă însă ca atare doar în nodurile de la întretăierea acestor rețele.

Liniile telurice din reţeaua Hartmann se suprapun reciproc, stabilind astfel nodurile care reprezintă puncte geopatogene. Sunt patogene deoarece pe verticala acestor puncte se formează valuri care sunt agresive şi insistente.

Reţeaua Hartman este un tip particular de radiaţii, cauzate de fenomene termice şi de presiune din interiorul Pământului care, odată ajunse la suprafaţă sub influenţa magnetismului Pământului, se aliniază sub forma unor pereţi verticali, a unor benzi de radiaţii în formă de tablă de şah.

Nodurile Hartmann sunt zone de întâlnire a plăcilor tectonice, zone cu stres geo-dinamic, zone cu seismicitate crescută sau cu aglomerări de minerale feroase; în geobiologie sunt numite „zone de iritare” unde s-au constatat schimbări în sistemul imunitar al organismului, cauzate de vibraţii distructive.

Câmpurile geopatogene iau naștere ca urmare a golurilor existente în scoarța terestră, cursurilor subterane de apă, ca și acțiunii plăcilor tectonice” care „blochează sau diminuează forța vitală a organismelor, șubrezindu-le imunitatea și oferind astfel un teren propice pentru declanșarea diverselor boli. 

Omul, prin acumularea unui număr mare de aparate electrotehnice şi electronice în locul în care trăieşte, prin liniile de transport a apei potabile sau reziduale, prin cablurile de înaltă tensiune ori chiar prin calitatea materialelor de construcții sau profilul arhitectural al clădirilor poate sa stârnească suprapunerea unui asemenea nod cu alte izvoare de energie şi astfel nodul poate deveni patogen.

Uităm că totul pleacă de la natură; prin urmare, ar trebui să ne identificăm cu formele naturale ori cel puțin să rămânem cât mai aproape de ele. Efectuând un studiu pe această temă, s-a constatat că și în perimetrele unde nu avem rețele Hartman, materialele de construcţii inadecvate și anumite jocuri de forme din arhitectura unei case pot induce energii negative care, în final, o vor transforma într-un cavou pentru cei ce locuiesc acolo.

Folosind radiestezia, adică facultatea de a percepe radiaţiile electromagnetice, putem depista liniile şi nodurile Hartmann, dar putem măsura şi intensitatea radiaţiilor Hartmann. Prin măsurători radiestezice, folosind o simplă ansă sau pur şi simplu două beţe sau vergele (materialul din care sunt făcute nu prezintă importanţă), se determină locurile unde se găsesc izvoare subterane şi pot fi săpate fântâni.

Există indivizi umani sensibili (biosenzori) capabili să perceapă radiațiile emise de unele corpuri geologice bioperturbatoare (care induc anomalii bioenergetice), aflate sub Pământ sau pe fundul mării”, și tocmai această acțiune este denumită dowsing, radiestezie, biodetecție, efect biofizic, prospecțiune biogeofizică.

Reţeaua Hartmann era cunoscută în timpuri de demult şi oamenii îşi alegeau cu grijă locurile unde cultivau plante, creşteau animale sau construiau ceva. Evitau zonele cu anomalii folosindu-se de instinctul păsărilor, animalelor sau de măsurători radiestezice, mai ales dacă era vorba de o construcţie importantă, cum ar fi un templu. Nu numai locul era ales cu grijă, ci şi data construcţiei. Ea era stabilită în urma unor studii astrologice, pentru a se vedea care erau influenţele cosmice la care urma să fie supusă construcţia. Omul zilelor noastre, tributar modului de gândire raţional şi mai ales ştiinţific, ignoră astfel de preziceri, însă practica dovedeşte utilitatea lor.

Reţeaua Hartmann era cunoscută în timpuri de demult şi oamenii îşi alegeau cu grijă locurile unde cultivau plante, creşteau animale sau construiau ceva. Evitau zonele cu anomalii folosindu-se de instinctul păsărilor, animalelor sau de măsurători radiestezice, mai ales dacă era vorba de o construcţie importantă, cum ar fi un templu. Nu numai locul era ales cu grijă, ci şi data construcţiei. Ea era stabilită în urma unor studii astrologice, pentru a se vedea care erau influenţele cosmice la care urma să fie supusă construcţia. Omul zilelor noastre, tributar modului de gândire raţional şi mai ales ştiinţific, ignoră astfel de preziceri, însă practica dovedeşte utilitatea lor.

Reţeaua Hartmann era cunoscută în timpuri de demult şi oamenii îşi alegeau cu grijă locurile unde cultivau plante, creşteau animale sau construiau ceva. Evitau zonele cu anomalii folosindu-se de instinctul păsărilor, animalelor sau de măsurători radiestezice, mai ales dacă era vorba de o construcţie importantă, cum ar fi un templu. Nu numai locul era ales cu grijă, ci şi data construcţiei. Ea era stabilită în urma unor studii astrologice, pentru a se vedea care erau influenţele cosmice la care urma să fie supusă construcţia. Omul zilelor noastre, tributar modului de gândire raţional şi mai ales ştiinţific, ignoră astfel de preziceri, însă practica dovedeşte utilitatea lor.

Faliile geologice, peşterile, filoanele minerale etc. cresc efectele nocive ale reţelei asupra fiinţelor vii. Şi câmpurile de natură electromagnetică sunt susceptibile să crească activitatea reţelei Hartmann. Probabil că, de aceea, influenţa radiaţiilor este crescută în apropierea blocurilor de alimentare electrică de înaltă tensiune sau de transformatoare.

În urma studiilor întreprinse, s-au constatat anumite manifestări, printre care amintim:

a. la om s-a constatat sentimentul de disconfort, reclamarea unei slăbiciuni generale, somnolenţă sau insomnie, dureri permanente de cap şi ameţeli, tensiune inexplicabilă, nervozitate, sentimentul de frică, arsuri şi junghiuri în tot corpul, spasme intermitente la picioare, extremităţi reci, somn agitat, oboseală, stres, coşmaruri, disfuncţii, randament scăzut la muncă şi rezultate proaste la învăţătură, scăderea rezistenței organismului la îmbolnăviri;

b. albinele sunt agresive şi hiperactive dacă stupul este plasat pe un nod Hartmann; remediul este mutarea stupului;

c.  insectele, păsările folosesc reţelele ca direcţie de orientare;

d. peştii dintr-un acvariu aşezat pe un punct stea nu ocupă zona nocivă şi sănătatea lor are de suferit; când acvariul se va muta, peştii se vor găsi în tot volumul acestuia şi starea de sănătate se va îmbunătăţi;

e. caii sunt sensibili, semnalându-se cazuri de pareză legate de puncte stea aflate în boxe;

f. bovinele sunt şi ele sensibile dacă dorm pe zone nocive, capătă comportamente bizare, taurii devin agresivi;

g. la păsările de curte se remarcă o mortalitate crescută la bobocii sub influenţe geopatogene;

h. plantele se ofilesc pe linii sau pe noduri Hartmann;

i.  arborii cu trunchiul strâmb sunt sub influenţe geopatogene;

j. şoarecilor le convin benzile Hartmann; pisicile se aşază şi dorm foarte bine pe nodurile Hartmann (a nu se confunda cu locul favorit de somn de la picioarele stăpânului care reprezintă o zonă de comunicare energetică între om şi teluric).

Bibliografie:

Argeșanu, D., O., 2010, Kombat Ki. Si vis pacem, para bellum, Editura Dao Psi, București

Dincă, A., 2009, Nu există boli incurabile, Formula As, nr. 864

Dumitriu, C., 2003, Manual de radiestezie, gradul 1, ediția 1, Editura Fundației de Inforenergetică „Sfântul Apostol Andrei”, București

Pop, L., 2012, Cum ne afectează radiațiile electromagnetice

Tudor, A., 2006,  în Impact din 14.05.2006